Q&A

M-ai facut sa scriu iar. Esti multumita??? Mi-ai zis sa te citesc daca am timp. And I did! Recunosc ca nu doar din cauza ta scriu. Dar tu mi-ai amintit de ce sriam. Scriam ca aveam nevoie sa vad…sa-mi vad gandurile negru pe alb. Nu-mi mai gasesc cuvintele la fel de usor. Nici linistea. Nu stiu de ce simt nevoia de „palpabil” de fiecare data. Daca simt, nu imi e clar nimic. Pentru ca sentimentele nu le poti atinge, nu le poti misca…nu stiu daca e de inteles ce bolborosesc eu aici. Am nevoie sa vad lucrurile cat mai clar. Si, pentru mine, cand e vorba de sentimente, nimic nu e clar. Nu sunt foarte obisnuita cu ele. Nu stiu cum sa le tratez, nu stiu cum sa ma comport. Am foarte multi de „nu stiu” si „nu” si nici n-am scris prea mult. Asta pentru ca, in momentul asta, chiar NU STIU!

Nu stiu CE simt exact, nu stiu DE CE simt, nu stiu DACA E CAZUL sa simt! Am multe intrebari fara raspuns si de obicei asta ma cam sperie. Sunt obisnuita sa gasesc logica in orice, sa gasesc motivul fiecarii actiuni/situatii. Pentru ca, din punctul meu de vedere, totul are o logica si un motiv. Dar, de data asta, ca toti oamenii, necunoscutul ma sperie si nu reusesc sa imi clarific nimic…nici un raspuns pentru nici o intrebare. E frustrant!

Am incercat sa fac un pas inapoi si sa privesc totul din afara. NU REUSESC sa ma gandesc fara sa simt! Si de fapt nu stiu ce simt. Si nu stiu daca simt pentru ca e cazul sau doar pentru ca nu am toate raspunsurile ca de obicei. Si nu stiu ce ar trebui sa fac…pentru ca nu pot sa pun cap la cap nimic, deci nu stiu cum sa ma misc in spatiu. Poate ca prea impart firul in patru. Poate ca exagerez. Dar asta sunt eu…niciodata nu am putut sa nu gandesc. Poate am dat impresia ca am facut-o sau poate doar am amanat sa ma gandesc. Si de ce ma gandesc mai mult si incerc sa gasesc raspunsuri, si putinul inteles se duce. Zici ca ma zbat in nisipuri miscatoare. Am impresia ca singura o sa imi fac rau.

Aproape ca simt nevoia sa cer raspunsuri. Si n-am facut asta niciodata! NICIODATA! Aproape ca mi-as dori chiar si un raspuns radical si negativ. Dar sa fie raspuns…sa stiu! Sa-mi fie clar! Atunci cand lucrurile imi sunt clare pot sa-mi fac un plan. Ma sperie ca acum si daca imi fac un plan imi este dat peste cap. Poate daca as primi un raspuns m-as lamuri si DE CE simt? Urasc cand nu reusesc sa inteleg!!!! Din tot sufletul urasc asta! Si urasc sa cer raspunsuri…multi ne spereiem de intrebari si raspunsuri. Unii de intrebari, altii de raspunsuri. Nu mi-as dori sa ma grabesc dar…

Nu mai vreau ca de fiecare data sa fac eforturi sa imi urmez planul…sa fac eforturi sa-mi revin la ratiune. La inceput, a fost mai simplu…nu-mi lua decat o zi doua. Apoi 3-4 zile…apoi o saptaman…apoi 2…si cu cat dureaza mai mult sa-mi revin, cu atat ma sperie mai mult. De data asta nu pot sa mai spun ca maine imi revin si chiar sa fie asa. La inceput am crezut asta. Si am impresia ca daca unul din raspunsurile cautate de mine e unul afirmativ…tot in jurul meu s-ar intoarce…ca s-ar creea un dezastru…un fel de Big Bang. Cu toate ca imi doresc ca raspunsurile sa fie pozitive si probabil mi-ar incanta sufletelul asta mic si negru…aproape ca nu mi-as dori sa fie asa. E confuzie totala in capul meu!!!! TOTALA!!!

Am incercat sa realizez daca sunt asa doar pentru ca unele din grijile pe care le am de ani de zile au disparut…si acum am loc sa-mi fac altele. Nici aici nu m-am lamurit. Nimic nu e clar!!!

Urasc sa am aceleasi intrebari in fiecare zi….