Idei si principii

Incerc sa scriu din nou…am atatea idei…si mi-e atat de greu sa le scriu!

Am vrut sa incep cu „am crezut ca…” dar de fapt inca mai cred…incerc sa nu mai cred in atatea principii si idei! Si fara principiile si ideile mele totul parca e vraiste.

Cred ca totul are un pret si ca tot ce e frumos pentru mine dureaza putin si ca se plateste scump. Cred ca nu merit multe din cate/cati am. Cred ca n-am nimic special. Niciodata n-am avut. Cred ca n-am facut nimic pentru mine in viata asta. Cred ca am facut totul din ambitie, sa dovedesc ca pot. De fapt, nici nu imi pasa de nici unul din lucrurile facute…probabil as trai mai linistita fara ele.

Nu am nimic special…chiar daca acum ma uit in oglinda si vad o femeie frumoasa…o vad asa pentru ca in copilarie am plans ani la rand ca sunt urata. Ca prietenele mele erau frumoase…placute…eu nu!

Nu m-am iubit pe mine niciodata…niciodata n-am fost destul de buna pentru mine! Daca nu sunt destul de buna pentru mine…cum as putea pentru altcineva?

Cum sa ma impac cu ideea ca nu trebuie sa-mi mai dovedesc nimic? Eu am invatat doar sa ma lupt nu sa ma si vindec! Cum inveti sa te vindeci cand tu o vezi tot ca pe o lupta? Am incredere si ambitie doar cand e vorba de o lupta…cand trebuie sa dovedesc ca EU pot sa inving. Ambitia vine din ranile adunate din lupte…interioare 90% probabil.

E o mare vraiste in capul meu…plutesc in spatiu cand eu sunt obisnuita sa fiu pe pamant. E ca si cum n-as avea nimic stabil de care sa ma prind. Nu mai stiu ce e important pentru mine, nu mai stiu ce vreau! Nu mai stiu ce e bine sa vreau si ce nu!

Mi-e frica…de multe! Mi-e frica ca la un momentdat…mult prea devreme o sa imi sune telefonul si vestea o sa ma distruga! Asta e cea mai mare frica a mea!

Mi-e frica sa ajung in momentul ala in care il vad pe el, dupa multi ani langa mine, suferind, murind! Mi-e frica sa-l vad pentru ca mi-e frica sa sufar eu!!!! Nu vreau momentul ala pentru mine!

Mi-e frica sa iubesc…oricat de frumos se spune ca ar fi…n-ar dura mult…as suferi prea mult pentru prea putin. Nu am incredere in barbati…pentru ca oricat mi-ar spune el ca merit…eu nu cred ca merit. Oricum mi-am dovedit ca aleg doar extreme si barbatii pe care n-ar trebui sa-i aleg. Nici macar in liceu nu stiam sa aleg…orice dezamagire s-a transformat in ambitie.

Mi-e dor de anumite persoane care au disparut din viata mea oarecum…abia azi am realizat asta.

Eu nu stiu cum sa ma iubesc pe mine…eu nu mai gasesc nimic palpabil de care sa ma agat in momentul asta. Mi se dovedeste, pe buna dreptate, ca majoritatea ideilor mele si principiilor mele, formate sau ivatate de cand eram copil, nu sunt valabile…sau cel putin nu ma ajuta pe mine. Deci, momentan sunt in aer…fara Biblie sau Constitutie dupa care sa ma ghidez. Oare sa ma rezum doar la cele 10 porunci?!

Tin jurnale din clasa a 6a cred…de ce unii oameni simt nevoia sa scrie toata viata?

Intotdeauna las titlul la urma..